Du-te la blogu' tău!

24 de ani, uşor încurcat de asfalt şi pixeli, viitor jurnalist, actual fotograf, fost paria. Fumător ocazional. Mândru deţinător de pick-up Tesla mai în vârstă decât mine. Amator de concerte în aer liber, cărţi noi şi vin basarabean. P.S. dacă făceam prostii şi nu mă jucam frumos, eram repede expediat de către ceilalţi copii sau de tutorii acestora. aşa că protestam puţin, apoi mă duceam la “blocu” meu. azi simt nevoia să întorc f(r)aza, din drag de gri shmirtzic [at] gmail.com

Arhiva pentru democracy

may the best mob win

molipsit de la bubu, lansez şi eu o treabă acia. mi-ar face deosebită plăcere să aud de la domniile voastre sub ce formă vă doriţi să protestaţi, bineînţeles dacă sunteţi dispuşi şi v-aţi gândit la aşa ceva. cum, pentru ce şi împotriva cui? cel mai ciudăţel răspuns va fi premiat cu o şepcuţă johnnie walker (mergem şi la bere dup-aia)

pe care o voi înmâna personal, cel târziu după sesiune, dacă se lasă cu drum lung. eu m-am exprimat deja într-un comentariu aici, dar poate mai apare ceva. nu dau termen, mă gândeam să ţină până la următorul articol, so hurry up.

@bubu, tag, you’re in! măreşti miza?

trăbuia să aibă grijă de membru, de muncitoru’ de jos!

vă amintiţi teroristul de sărbători? ca de obicei, în ciuda nereuşitei atacului, se mobilizează forţe imense şi se cheltuie din greu pentru a ne proteja pe noi, cetăţenii oneşti. a, şi pentru a ne umili, invada viaţa, controla pe toate căile posibile. poftim, ultima găselniţă, deja dispionibilă pentru clienţii liniilor aeriene britanice:

să sperăm că tot muncitoru’ de jos va beneficia de această despuiere publică şi se va gudura de bucurie cetăţenească, pentru o lume mai bună! se spune şi “mulţumesc” la scanare? mulţumi-v-aş!

we need a mob

apropo de exerciţiul democratic al lui Badea,

mă gândeam că, la următorul termen/pariu, ar fi frumos să-l ajutăm cu un flash-mob

AZI ESTE Z-DAY. 440 DE EVENIMENTE ÎN 63 DE ŢĂRI

de ceva vreme încoace, prin oraşele lumii se întâmplă ceva pe 15 martie. Z-day. îţi recomand să faci şi tu ceva azi: o discuţie cu prietenii despre proiectul venus, o proiecţie de film, o boicotare a celui mai apropiat hipermarket,  orice e bine primit.

ieşi pe stradă şi fă-te auzit!

sexibrăileanca tarki eleva porno nikita xxx

priveşte acest articol ca pe un exerciţiu de încălzire pentru braţul tău ce urmează să tragă sănătos semnalul de alarmă. de câţiva ani ştii că ceva nu e în regulă, dar nu te poţi opri asupra unui detaliu pentru că TOTUL în jurul tău e decadent. vrei să trăieşti într-o altfel de lume, dar nu ştii cum poţi să o schimbi pe cea în care eşti. aşa că te laşi în voia valului, închizi ochii şi îţi spui că nimeni nu poate lupta cu sistemul. doar nebunii/drogaţii/yoghinii/intelectualii post-mortem/pletoşii/poeţii/idealiştii (ăia care s-au rugat toată viaţa să trăiască într-o lume normală!) încearcă asta.

dacă mă cunoşti şi ai ştiut că eu am scris aici, îţi iert curiozitatea pe jumătate.

dacă nu, pune-ţi un semn mare de întrebare. de ce poţi să faci trafic pentru căcaturi din astea? de ce te interesează doar ştirile care nu merită ştiute? de ce n-ai citit mai mult, măcar în liceu?

şi închide dreacu’ televizorul!

later edit: apropo

“..DON’T KNOW, DON’T GIVE A DAMN / THE NEXT STOP IS VIET NAM..”

leave me alone, I died in vain. please leave me alone. under the ground we’re all the same,  we don’t feel cold, we don’t cry for our beloved ones.

I know why you sent me to die, all the money in the world cannot satisfy greed. only blood does that. it was not my fight, but i fought, for it was my duty. now, please, let me rest in peace. I don’t need your fucking honour or medals, burn me and throw me away, scrape holes in my body, put a cigarette in my mouth and piss on me, but don’t abandon me in a military graveyard. don’t display me as a fearless hero who died for democracy: I’ve killed inocent people, I don’t know what democracy means, I was terrified all the time and I’M NOT YOURS ANYMORE

military-graveyard

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.